Ninsorile și viscolul fac dificilă circulația pe mai multe drumuri naționale și locale. În raioanele de sud, unde este valabil cod portocaliu, ninsorile au început încă noaptea, iar cele mai multe intervenții ale drumarilor au început în această regiune.
Autospecialele au ieșit pe drumul național M3 Chișinău – Giurgiulești, pe traseul Tighina – Căușeni – Cimișlia, Căinari – Sălcuța, Zloți – Taraclia, Cimișlia – Iargara, Cahul – Taraclia, Ceadâr-Lunga – Congaz, dar și pe mai multe drumuri locale din raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ștefn Vodă.
În contextul codurilor galben și portocaliu emise pentru astăzi, Administrația Națională a Drumurilor reamintește șoferilor să conducă cu maximă prudență și recomandă să adapteze viteza la condițiile de drum, să evite manevrele riscante, să păstreze distanța de siguranță între vehicule, să verifice și să se informeze din surse oficiale înainte de a porni la drum.
Precizăm că în funcție de situația de pe drumuri, autoritățile ar putea anunța restricții pentru circulația camioanelor pe drumurile naționale și în vămi.
Amintim că, de la ora 05.00, autoritățile ucrainene au anunțat că circulația va fi restricționată pe drumul Odesa – Reni pentru autobuze, microbuze și camioane. În aceste condiții, pentru aceste categorii de vehicule va fi suspendată deplasarea spre și dinspre vămile moldo-ucrainene de la Palanca, Tudora, Basarabeasca, Ceadâr-Lunga, Săiți, Giurgiulești-Reni, Cișmichioi și Vulcănești și Mirnoe.


