Cerealele moldovenești ajung în principal pe piețele din Turcia, România și Grecia

0
61

Turcia, România și Grecia sunt principalii destinatari ai exporturilor moldovenești de cereale și semințe oleaginoase. Luna trecută, aceste trei țări au cumulat aproximativ 75% din volumul total exportat – Turcia cu 34%, România cu 22% și Grecia cu 19%. Tendința se menține și pentru restul perioadei din 2025, potrivit datelor transmise de logos-press.md.

Italia și Libanul completează lista celor mai importanți importatori, iar potrivit Asociației Exportatorilor Agrocereale, raportul dintre volumul și valoarea exporturilor către primele trei piețe este considerat echilibrat.

În funcție de valoare, Turcia rămâne lider cu o pondere de 34%, urmată de România (peste 23%) și Grecia (14,4%).

Un caz interesant este Bulgaria: deși cumpără doar 1,3% din volumul total, contribuie cu 3,2% la valoarea exporturilor, datorită prețurilor mai mari. Țara importă în special floarea-soarelui din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.