Una dintre cele mai cunoscute ținute purtate de prințesa Diana revine în atenția publicului. Rochia neagră din mătase, devenită celebră sub denumirea de „rochia răzbunării”, va fi oferită spre vânzare pentru prima dată după aproape trei decenii.
Creația semnată de designerul Christina Stambolian va reprezenta piesa centrală a licitației de seară organizate de Sotheby’s la New York, pe 9 decembrie. Valoarea acesteia este estimată între 150.000 și 300.000 de dolari. Înainte de licitație, rochia va fi expusă publicului la Londra, Hong Kong și Geneva, relatează British Vogue.
Diana a apărut în această ținută în iunie 1994, la petrecerea organizată de revista Vanity Fair la Serpentine Gallery din Londra. Evenimentul a avut loc în aceeași zi în care urma să fie difuzat interviul fostului său soț, pe atunci prințul Charles, în care acesta vorbea despre infidelitatea din timpul căsniciei lor.
Prințesa plănuise inițial să poarte o altă ținută, dar și-a schimbat alegerea în ultimul moment. Rochia cu umerii descoperiți se afla deja de aproximativ trei ani în garderoba sa, însă Diana o considerase până atunci prea îndrăzneață pentru a fi purtată în public. Ea și-a completat apariția cu un colier din perle, manichiură roșie și ruj în aceeași nuanță. Anna Harvey, fosta stilistă a prințesei, avea să povestească ulterior că Diana își dorea să arate spectaculos în acea seară.
Apariția a transmis imaginea unei femei puternice și sigure pe sine după despărțire, iar ținuta a primit rapid numele de „rochia răzbunării”. Prințesa nu a mai purtat-o ulterior la niciun eveniment public.
În 1997, rochia s-a numărat printre cele 79 de ținute pe care Diana le-a inclus într-o licitație caritabilă. Banii obținuți atunci au fost oferiți organizațiilor care sprijineau persoanele afectate de cancer și HIV/SIDA. Actualii proprietari au cumpărat rochia la acea licitație și au păstrat-o până în prezent.
Și viitoarea vânzare va avea o componentă caritabilă. O parte din suma obținută va fi donată organizației NHS Lothian Charity, în numele Spitalului Regal din Edinburgh.
De-a lungul timpului, ținuta s-a transformat într-un reper al stilului prințesei Diana. Christina Stambolian a realizat ulterior o copie după modelul original, cu aceleași dimensiuni și materiale. O variantă asemănătoare a fost creată și pentru serialul Netflix „Coroana”, în care actrița Elizabeth Debicki a recreat celebra apariție. La licitație vor fi prezentate și alte obiecte asociate acelei seri.
În luna iunie a acestui an, automobilul Jaguar XJ40 Sovereign de culoare verde, din care Diana a coborât în fața galeriei Serpentine, a fost vândut pentru 66.250 de lire sterline.
Prințesa Diana, fosta soție a actualului rege Carol al III-lea și mama prinților William și Harry, s-a născut în familia lui John Spencer, viconte de Althorp, și a lui Frances Ruth Roche. La 1 iulie 2026 ar fi împlinit 65 de ani. Diana a murit pe 31 august 1997, la vârsta de 36 de ani.

