Cartonașul verde și-a făcut apariția în premieră la o competiție masculină oficială duminică, la meciul Maroc – Spania 2-0, disputat la Cupa Mondială U20.
Spre deosebire de cartonașele obișnuite, cel verde poate fi folosit exclusiv de antrenori. Prin arătarea cartonașului verde spre arbitru, tehnicienii pot solicita revederea unei faze la monitorul VAR.
Așa s-a întâmplat la meciul disputat duminică. Mohamed Ouahbi, selecționerul naționalei U20 a Marocului, a arătat cartonașul verde în minutul 78, când arbitrul a dictat un penalty pentru Spania. Centralul a fost apoi obligat să meargă la monitorul VAR și să revadă faza.
După câteva zeci de secunde în care a revăzut faza, arbitrul a decis să anuleze penalty-ul și să arate galben pentru simulare fotbalistului spaniol, scrie RMC Sport.
„Știam că nu a fost penalty. Am fost destul de aproape de fază și mi-am dat seama. Chiar dacă n-ar fi fost penalty, tot mi-aș fi folosit cartonașul verde pentru că acum am această posibilitate„, a spus selecționerul Marocului, Mohamed Ouahbi, potrivit As.
Cartonașul verde, parte din Football Video Support (FVS) – o alternativă a VAR – a mai fost testat anterior la competiții de juniori și la Mondialul feminin U20. Sistemul este asemănător cu cele ale „challenge-urilor” din sporturile americane sau din tenis. Antrenorii pot solicita de două ori pe meci revederea unei faze controversate care implică un gol, un penalty sau un cartonaș roșu.

