O editură din Republica Moldova s-a alăturat campaniei de lectură „Citește și dăruiește”, potrivit unui comunicat emis de Parlament. Este vorba despre editura „Cartier”, care a donat un set de cărți captivante. Începând de astăzi, acestea sunt disponibile pe rafturile „Bibliotecii Europene” amplasate în scuarul Parlamentului.
„Puteți împrumuta pentru lectură volumele I și II ale enciclopediei „Basarabia necunoscută”, scrisă de cunoscutul istoric Iurie Colesnic. Cu un conținut bogat de informații, inclusiv imagini, enciclopedia prezintă o sinteză a istoriei, culturii, științei și literaturii basarabene. Autorul scoate din anonimat importante figuri din spațiul basarabean, figuri care au militat pentru a menține viu spiritul național. „Fantoma blondă” de Boris Cremene, „Asta nu e propagandă” de Peter Pomerantsev, antologia de versuri „Coborâm, prietene…” de Pavel Boțu sunt alte câteva titluri pe care Editura „Cartier” le propune pentru lectură”, se arată în comunicatul Parlamentului.

Editura Cartier s-a impus ca una dintre cele mai cunoscute edituri din Republica Moldova, publicând cărți dintr-o gamă variată de domenii, de la beletristică și poezie la istorie, politică și antropologie, pentru cititori de toate vârstele, notează recordnews.md cu referire șa realitatea.md.
Cărțile editurii sunt apreciate în cadrul saloanelor de carte și competițiilor literare naționale și internaționale. Volumele publicate au fost distinse cu premii prestigioase, precum Premiul European pentru Literatură, Premiul UNESCO Germania pentru cea mai frumoasă carte, Gourmand Awards, dar și numeroase premii naționale pentru literatură și design grafic.

Doritorii, inclusiv autorii de cărți, editurile și librăriile, sunt îndemnați în continuare să se alăture campaniei „Citește și dăruiește”.
