Camere video și GPS la Calea Ferată din Moldova: Infrastructura feroviară modernizată cu sprijinul SUA

0
86

Calea Ferată din Moldova a lansat un proiect strategic de modernizare și securizare a infrastructurii feroviare. Acesta prevede instalarea camerelor video cu senzori termici, echipamente GPS pentru monitorizarea trenurilor și sisteme moderne de iluminat în puncte cheie de pe traseele feroviare, transmite IPN.

Potrivit CFM, proiectul are drept obiectiv consolidarea infrastructurii critice și alinierea la standardele europene de securitate. Noile măsuri vor spori protecția pasagerilor, vor reduce riscurile și vor eficientiza fluxurile logistice naționale și regionale.

Modernizarea rețelei este considerată vitală pentru securitatea națională și pentru menținerea continuității lanțurilor de aprovizionare, dat fiind rolul strategic al Moldovei în tranzitul internațional de mărfuri.

Inițiativa beneficiază de sprijinul Guvernului SUA, prin Programul EXBS, în cadrul Planului Comun de Acțiune semnat cu Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.