Bunuri de peste 300.000 de lei, depistate fără acte legale la frontieră

0
84

Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au interceptat două transporturi de bunuri de origine străină, fără acte legale de proveniență sau vamale, care ar putea încălca drepturile de proprietate intelectuală, potrivit comunicatului.

În primul caz, un microbuz Mercedes-Benz Sprinter, condus de un bărbat de 59 de ani, a fost oprit pentru verificări în apropierea satului Porumbrei, raionul Cimișlia. În urma controlului, în compartimentul marfar au fost găsite articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative.

Al doilea caz s-a produs în satul Cîșlița-Prut, raionul Cahul, unde ofițerii vamali au stopat un Ford Galaxy, condus de un bărbat de 36 de ani. Verificările au scos la iveală un nou lot de articole vestimentare și produse de parfumerie, fără documente legale de proveniență.

Valoarea estimativă a bunurilor descoperite în cele două cazuri depășește 300.000 de lei. Mărfurile au fost ridicate și urmează a fi confiscate, iar investigațiile continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.