Banca Națională din Moldova a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară până la 6,25% anual. Decizia a fost luată de către Comitetul executiv al instituției și marchează sfârșitul politicii monetare restrictive.
Potrivit unui comunicat al instituției, au mai fost stabilite următoarele rate de dobândă:
- la creditele overnight, la nivelul de 8,25 la sută anual;
- la operațiunile repo, la nivelul de 6,50 la sută anual;
- la depozitele overnight, la nivelul de 4,25 la sută anual.
„Ciclul restrictiv al politicii monetare a luat sfârșit. Astfel, în continuare, Banca Națională pune accent pe stimularea cererii agregate inclusiv prin încurajarea consumului și a investițiilor, pe echilibrarea economiei naționale și a contului curent, precum și pe ancorarea așteptărilor inflaționiste, luând în considerare lag-urile temporare de transmisie de politică monetară prin canalul ratei dobânzii”, se arată în comunicatul instituției.
Prin această decizie, Banca Națională a Moldovei își propune să mențină inflația pe termen mediu în jurul unei ținte de 5,0%, cu o marjă de ±1,5 puncte procentuale, considerată optimă pentru dezvoltarea economică a țării.

