În Chișinău, în spatele gardurilor Azilului Municipal de Animale, sute de câini își trăiesc fiecare zi cu aceeași speranță: găsirea unei familii. Situația din acest an arată clar cât de necesară este implicarea comunității. În primele zece luni ale lui 2025, 1 446 de patrupede au fost capturate, sterilizate, deparazitate și au beneficiat de îngrijire veterinară completă. Dintre acestea, doar 164 au ajuns în adopție, multe datorită promovării în mediul online.
În adăpost se află în prezent 687 de câini, cu 162 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut — o creștere ce evidențiază atât intensificarea capturărilor, cât și numărul insuficient de adopții.
Municipalitatea amintește că o adopție nu înseamnă doar salvarea unui animal, ci și câștigarea unui prieten devotat și asumarea unei responsabilități sociale reale. Reprezentanții Azilului îi invită pe locuitorii Capitalei să treacă pragul adăpostului, să cunoască animalele și să ofere un cămin celor care își exprimă dorința prin priviri, nu prin cuvinte.
Adăpostul se află pe strada Uzinelor 205/6 și este deschis de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00.

