Circulația pe drumurile publice naționale se desfășoară în condiții de iarnă, iar șoferii sunt atenționați să manifeste prudență, în contextul avertizărilor meteorologice privind ninsori și intensificări ale vântului.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, începând din noaptea de 17 februarie, ora 02:00, și până pe 18 februarie, ora 20:00, sunt prognozate ninsori, lapoviță și rafale de vânt. În aceste condiții, carosabilul poate deveni alunecos, iar vizibilitatea redusă, ceea ce poate îngreuna semnificativ traficul rutier.
Autoritățile recomandă participanților la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să evite deplasările neesențiale, în special pe timp de ninsoare sau viscol.
În același timp, echipele întreprinderilor „Drumuri” monitorizează permanent situația din teritoriu și intervin pentru deszăpezire și combaterea poleiului, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții cât mai sigure.
Pe parcursul zilei, drumarii au efectuat lucrări de întreținere de iarnă, curățarea și lărgirea părții carosabile, deszăpezirea podurilor și podețelor, defrișarea vegetației din zona de siguranță, dar și plombarea gropilor cu mixtură asfaltică la rece.
Autoritățile îndeamnă conducătorii auto să se informeze înainte de a porni la drum și să respecte recomandările specialiștilor, pentru a preveni situațiile de risc.

