Serviciul Fiscal de Stat avertizează contribuabilii cu privire la apariția unor notificări false care anunță pretinse rețineri temporare ale mijloacelor financiare și care sunt transmise în mod fraudulos în numele instituției, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorității fiscale, mai mulți contribuabili au primit mesaje prin aplicația WhatsApp, semnate în mod fals de directoarea instituției, Olga Golban, și expediate de o persoană care se prezintă drept „Andrey Karelin”. Pentru a crea impresia de autenticitate, aceasta ar fi utilizat o presupusă legitimație a Cyprus Securities and Exchange Commission.
Reprezentanții SFS subliniază că mesajele și documentele respective sunt false, iar identitatea instituției este folosită ilegal de persoane rău intenționate, cu scopul de a induce în eroare contribuabilii și de a afecta încrederea publică în autoritatea fiscală.
Fiscul a identificat mai multe indicii care demonstrează caracterul fraudulos al notificărilor: indicarea greșită a adresei portalului oficial al SFS, utilizarea unui antet inventat, includerea unor coduri de bare și QR coduri — elemente utilizate exclusiv pentru facturile fiscale electronice — precum și lipsa semnăturii electronice, în condițiile în care documentele oficiale ale instituției circulă doar în format digital și sunt semnate electronic.
Instituția a sesizat organele de drept competente pentru investigarea cazului și identificarea persoanelor implicate.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să ignore asemenea mesaje și să anunțe imediat autoritățile sau instituția fiscală despre orice tentativă de fraudă. Oficialii reamintesc că orice comunicare privind obligațiile fiscale are caracter strict oficial.
Contribuabilii sunt sfătuiți să verifice informațiile exclusiv pe pagina oficială a instituției – www.sfs.md – și pe conturile oficiale de pe rețelele sociale. De asemenea, SFS precizează că nu deține un cont oficial pe platforma TikTok, iar orice pagină care utilizează identitatea instituției pe această rețea o face ilegal și trebuie raportată.
În contextul creșterii tentativelor de dezinformare și fraudă, autoritatea fiscală face apel la prudență și responsabilitate pentru a preveni eventuale pierderi financiare sau compromiterea datelor personale.

