Atenționare: Cod Galben de incendiu natural în perioada 4–10 iulie

0
59

Primăria Chișinău informează cetățenii despre instituirea Codului Galben de pericol de incendiu cu caracter natural, valabil pe întreg teritoriul țării în perioada 4–10 iulie, conform avertizării emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

În acest context, autoritățile îndeamnă populația să respecte cu strictețe măsurile de prevenire a incendiilor:

  • Nu aruncați țigări aprinse în iarbă sau în spațiile verzi – riscul de incendiu este foarte ridicat.
  • Evitați aruncarea mucurilor de țigară în containerele de gunoi, mai ales în cele care conțin materiale ușor inflamabile (carton, hârtie, plastic, PET, lemn etc.).
  • Nu depozitați în containere deșeuri inflamabile precum vopsea, uleiuri, solvenți sau alte substanțe periculoase.
  • Dacă observați fum, miros de ars sau supraîncălzire în apropierea unui container, contactați imediat autoritățile sau apelați serviciile de urgență.

În caz de urgență legată de caniculă sau incendii, cetățenii sunt rugați să sune la 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.