O nouă metodă de înșelăciune vizează utilizatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova. Persoane necunoscute contactează cetățenii, pretinzând că sunt reprezentanți ai unui operator mobil și că este necesară o actualizare urgentă a setărilor telefonului, în contextul presupusei treceri de la rețeaua 4G la 5G, notează recordnews.md cu referire la newsmaker.
Într-un comunicat oficial, compania atrage atenția că acesta este un pretext folosit de escroci pentru a obține acces de la distanță la dispozitivul victimei. Prin instalarea unei aplicații de control, infractorii pot fura date personale, infecta telefonul cu malware și compromite securitatea digitală a utilizatorului.
Operatorul recomandă cetățenilor:
- să nu permită accesul la telefon fără o verificare clară;
- să evite instalarea aplicațiilor din surse necunoscute;
- să contacteze Serviciul Suport Clienți doar prin canalele oficiale.
