Creștinii ortodocși marchează astăzi Miercurea Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, dedicată rugăciunii, pocăinței și pregătirii sufletești înainte de Paște.
Semnificația acestei zile este strâns legată de momentul trădării lui Iisus Hristos de către Iuda, dar și de gestul femeii păcătoase care a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbol al căinței sincere și al iertării.
Miercurea Mare este ultima zi în care se mai fac treburi casnice. Gospodinele au grijă să spele, să aerisească sau să coasă, deoarece după data de 1 mai nu le mai este permis, potrivit tradiției.
De asemenea, bărbații trebuie să renunțe la muncile câmpului și să ajute la treburile gospodărești.
Postul din Miercurea Mare devine mai aspru și mulți aleg să țină chiar post negru. De asemenea, credincioșii merg la biserică în această zi pentru a participa la Denii.
În Miercurea Mare este pomenit Iuda, apostolul care l-a vândut pe Iisus pentru 30 de monede de argint. Faptul că Iuda l-a trădat pe Hristos într-o zi de miercuri a făcut ca aceasta să fie considerată zi de post tot timpul anului.
În Miercurea Mare, se pregătesc haine noi, deoarece se spune că este bine să te prindă Paștele cu ceva nou. Tot în această zi începe pregătirea preparatelor tradiționale pentru masa de Paște.

