Agenția Servicii Publice urmează să ajusteze tarifele pentru o serie de servicii oferite populației și agenților economici. Modificările sunt incluse într-un proiect de hotărâre care va fi examinat în curând de Guvern.
Documentul prevede introducerea unui nou capitol dedicat serviciilor de înregistrare, licențiere și certificare. Printre schimbări se numără și eliberarea extraselor din Registrul de Stat al persoanelor juridice în format electronic, contra unei taxe minime aplicate pentru prestarea serviciului în regim de urgență, informează logos-press.md.
Excepție vor face solicitările venite din partea autorităților publice centrale și locale, atunci când documentele sunt necesare pentru confirmarea înregistrării.
Totodată, lista serviciilor va fi extinsă și va include activități legate de comerțul cu bunuri strategice, aprobarea regulilor pentru organizarea jocurilor de noroc și verificarea investițiilor considerate importante pentru securitatea statului.
Potrivit proiectului, unele tarife vor fi diferențiate în funcție de valoarea investițiilor, iar în anumite cazuri vor fi aplicate și facilități. De exemplu, agropensiunile vor beneficia de o reducere de 50% pentru verificarea criteriilor de clasificare turistică.
Anterior, autoritățile au anunțat și intenția de a majora costurile pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere, în contextul lansării noilor modele de documente și al creșterii cheltuielilor de producție.

