Arestul preventiv al lui Vladimir Plahotniuc, prelungit cu încă 30 de zile

Date:

Instanța a decis menținerea în arest preventiv pentru încă 30 de zile a fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Cererea procurorilor a fost aprobată în cadrul ședinței desfășurate astăzi, la care inculpatul nu a fost prezent.

În cadrul unei audieri anterioare, din 26 februarie, a fost ascultat un martor protejat al acuzării în dosarul fraudei bancare. Acesta a declarat că Plahotniuc ar fi transferat zeci de milioane de dolari proveniți din „furtul miliardului” prin intermediul unor companii offshore înregistrate în Cipru și Statele Unite, transmite protv.md.

Anchetatorii susțin că o parte din acești bani ar fi fost folosiți pentru achiziționarea unor bunuri de lux, printre care un iaht, un hotel în Spania și un avion privat. În fața instanței au fost prezentate inclusiv declarațiile unei martore sub acoperire, apropiată de fostul politician.

Vladimir Plahotniuc a revenit în Republica Moldova pe 25 septembrie, după o absență de șase ani. În prezent, acesta este vizat în cinci dosare penale, însă doar cauza privind frauda bancară a ajuns până acum pe rolul instanței.

În acest dosar, fostul lider democrat este acuzat de organizarea și conducerea unei grupări criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Plahotniuc respinge toate acuzațiile care i se aduc.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: