Aproape jumătate din veniturile MoldATSA au fost direcționate către salarii

Date:

Cheltuielile de personal ale întreprinderii de stat MoldATSA au crescut semnificativ în 2025. Compania a alocat peste 201,7 milioane de lei pentru salariile angajaților și plata contribuțiilor sociale și medicale, cu aproape 58 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 40%.

Potrivit situațiilor financiare ale întreprinderii, aproape jumătate din veniturile obținute în 2025 au fost direcționate către remunerarea personalului. MoldATSA a înregistrat venituri din prestarea serviciilor de 405,6 milioane de lei, iar aproximativ 50% din această sumă a fost utilizată pentru cheltuieli salariale, scrie bani.md.

Chiar și în aceste condiții, compania a raportat rezultate financiare în creștere. Profitul net s-a ridicat la 52,3 milioane de lei, cu aproape 78% mai mare decât cel de 29,5 milioane de lei consemnat în 2024. Totodată, profitul brut a depășit 116 milioane de lei, iar veniturile totale au crescut cu peste 53%, evoluție susținută de intensificarea traficului aerian prin Aeroportul Internațional Chișinău.

La sfârșitul anului, MoldATSA dispunea de 57,3 milioane de lei în numerar, comparativ cu 32,9 milioane de lei cu un an înainte, iar valoarea totală a activelor întreprinderii a ajuns la 316,8 milioane de lei.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: