Aplicația 112MD, lansată oficial: intervenții mai rapide și mai eficiente

Date:

Accesul la ajutor în situații de urgență devine mai rapid și mai eficient în Republica Moldova, odată cu lansarea oficială a aplicației 112MD – un instrument digital modern dedicat intervențiilor în cazuri critice.

Aplicația permite apelarea serviciului 112 cu transmiterea automată a locației și a informațiilor relevante din profilul utilizatorului. Totodată, include funcția „Nu pot vorbi”, care oferă posibilitatea unui chat silențios în caz de urgență, dar și alerte de siguranță, informații despre puncte importante din apropiere și ghiduri de prim ajutor, transmite MOLDPRES.

Directorul Serviciului 112, Anatolie Viniciuc, a subliniat importanța acestui instrument pentru cetățeni:

„Această aplicație reprezintă mai mult decât un instrument digital. Este o expresie concretă a angajamentului nostru de a face serviciile de urgență mai accesibile, mai rapide și mai aproape de fiecare om. În situații critice, fiecare secundă contează, iar atunci când cineva se află în pericol, accesul simplu și eficient la ajutor poate face diferența dintre viață și moarte. 112MD aduce funcționalități moderne, menite să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor”.

Aplicația este adaptată inclusiv pentru persoanele cu dizabilități de vorbire și auz, dar și pentru situațiile în care utilizatorii nu pot comunica verbal. Prin funcția „Nu pot vorbi”, aceștia pot transmite informații esențiale și pot iniția un dialog prin text sau video cu operatorii 112.

„Este un pas important spre un serviciu de urgență mai inclusiv, mai echitabil și mai adaptat nevoilor fiecărui cetățean. Modernizarea serviciului 112 nu este doar o viziune, ci un pas real deja implementat, care deschide noi posibilități pentru dezvoltarea serviciilor de urgență din Republica Moldova”, a adăugat Anatolie Viniciuc.

Deputatul PAS, Ludmila Adamciuc, a evidențiat beneficiile aplicației pentru persoanele vulnerabile:

„Este mai mult decât o aplicație; eu cred că este vorba de un instrument care aduce mai multă siguranță, mai multă autonomie și mai multă incluziune. Posibilitatea ca prin intermediul acestei aplicații să fie transmisă locația în timp real, să se comunice prin imagini sau text, să fie adaptată pentru persoane cu deficiențe de văz și auz, vorbește despre faptul că statul protejează și nu lasă persoanele vulnerabile deoparte”.

Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plišek, a evidențiat rolul cooperării internaționale în realizarea proiectului:

„Astăzi asistăm la modul în care tehnologia este pusă direct în slujba oamenilor, garantând că ajutorul devine mai rapid, mai inteligent și mai accesibil pentru fiecare persoană din această țară. Ceea ce sărbătorim astăzi este rezultatul concret al colaborării dintre experți cehi și moldoveni, care au lucrat umăr la umăr, combinând cunoștințele și experiența lor pentru a genera un impact real pentru cetățeni”.

La rândul său, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a subliniat că lansarea aplicației marchează un pas important în modernizarea serviciilor de urgență:

„Este mai mult decât o aplicație sau un număr de urgență. Este o șansă în plus la viață pentru fiecare cetățean aflat în dificultate. 112 MD nu este doar o tehnologie sau o aplicație. Este un instrument de protecție a vieții, un partener de încredere pentru fiecare familie și comunitate. Astfel, prin această aplicație, fiecare apel rapid, fiecare informație transmisă corect poate transforma o situație critică într-un moment salvat”.

Aplicația 112MD poate fi descărcată pe dispozitivele mobile și reprezintă un pas important în procesul de modernizare a serviciilor de urgență din Republica Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: