Apel neașteptat: Batrîncea solicită restituirea banilor donați Filarmonicii

Date:

În cadrul ședinței Parlamentului de joi, 13 noiembrie, discuțiile despre denunțarea Acordului cu Federația Rusă privind centrele culturale au scos la iveală o cerere neașteptată: deputatul socialist Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Legislativului, a anunțat că își dorește înapoi donația făcută după incendiul care a distrus Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, transmite IPN.

Batrîncea l-a acuzat pe ministrul culturii, Cristian Jardan, că proiectul prezentat în plen are o tentă politică, nu una culturală. În acest context, deputatul a formulat o interpelare oficială:
„Vă rog să prezentați informații despre fondurile donate pentru Filarmonică. După tragedie, am contribuit și eu, și colegii mei. Solicit restituirea banilor, deoarece considerăm că au fost furați. Ocupați-vă de cultură, nu de politică!”, a declarat acesta.

Clădirea Filarmonicii, ridicată în anii 1912–1913 și sediu al instituției din 1940, a fost mistuită de un incendiu devastator pe 24 septembrie 2020. Tavanul sălii principale s-a prăbușit, iar peste 3.500 m² au fost afectați. În conturile de donații gestionate de Ministerul Finanțelor s-au acumulat peste un milion de lei.

Potrivit ministrului culturii, Cristian Jardan, reconstrucția Filarmonicii este inclusă în Planul de Creștere finanțat de Uniunea Europeană, însă costurile ridicate și complexitatea proiectului rămân o provocare majoră.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: