Republica Moldova își consolidează sistemul de apărare. Guvernul a aprobat un nou proiect de lege care prevede modernizarea mecanismelor de reacție și cooperare între structurile statului în caz de urgență, asediu sau război.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a explicat că documentul definește clar atribuțiile Armatei Naționale și ale altor instituții, introducând totodată termeni noi precum „securitate militară” și „infrastructură militară”, transmite infotag.md.
Din forțele destinate apărării naționale vor face parte, pe lângă militari, și unități din cadrul MAI, Ministerului Justiției, Finanțelor, SIS, SPPS, CNA, dar și formațiuni teritoriale.
Un alt element-cheie al proiectului este redenumirea „Statului Major Principal” în „Statul Major General al Apărării”, care va deveni organul central de comandă militară în timp de pace și război.
Ministrul afirmă că legea va spori eficiența, transparența și capacitatea de reacție a statului în situații critice
