Agenția Națională Transport Auto a anunțat noile tarife-plafon provizorii pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane, aplicabile începând cu 5 iunie 2026. Costul per kilometru a fost ajustat în creștere cu aproximativ 3% față de nivelul stabilit la sfârșitul lunii mai.
Potrivit ANTA, pentru transportul interraional de călători a fost aprobat un tarif-plafon provizoriu de 1,04 lei pentru fiecare kilometru parcurs de un pasager, transmite bani.md.
Astfel, pe ruta Chișinău–Briceni, una dintre cele mai lungi din țară, cu o distanță de circa 250 de kilometri, prețul maxim al unui bilet ar putea ajunge la aproximativ 260 de lei. La tariful anterior, de 1,01 lei/km, aceeași călătorie era estimată la circa 252,5 lei, ceea ce înseamnă o diferență de aproximativ 7,5 lei per pasager.
Revizuirea tarifelor este legată de evoluția prețului motorinei, indicator utilizat în formula de calcul a costurilor de transport. Datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică arată că prețul mediu al motorinei în perioada 29 mai – 4 iunie 2026 a fost de 28,02 lei pentru un litru.
Amintim că, din 29 mai, ANTA a introdus tarife-plafon diferențiate în funcție de nivelul de confort al vehiculelor. Pentru cursele interraionale, plafonul a fost stabilit la 0,89 lei/km pentru unitățile din categoria de confort II și la 1,01 lei/km pentru cele din categoria de confort I.

