Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat marți, 3 septembrie, noile tarife pentru serviciile de apă și canalizare la Telenești. Pentru consumatorii casnici, prețul apei potabile rămâne neschimbat, la 21,53 lei/m³, însă tariful pentru canalizare crește cu 4,45 lei, ajungând la 23,67 lei/m³, scrie recordnews.md.
În cazul agenților economici, situația este diferită: apa se ieftinește cu 2,38 lei, la 44,12 lei/m³, iar tariful pentru canalizare scade cu 0,97 lei/m³.
Instituția precizează că ajustările tarifare vin în urma analizei costurilor operatorului local și au scopul de a asigura sustenabilitatea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

