Marți, 27 ianuarie, echipajele de ambulanță au intervenit la 479 de solicitări, acordând ajutor persoanelor care au căzut și au suferit diverse traumatisme.
Doar la Institutul de Medicină Urgentă, 306 persoane au solicitat ajutor medical, dintre care 178 au suferit traumatisme. Chirurgii au efectuat 61 de intervenții de urgență; trei cazuri au fost încadrate drept politraumatisme grave, iar un pacient a fost transferat din raionul Ștefan Vodă la Chișinău.
La Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” au fost înregistrate 189 de adresări, dintre care 82 legate de traumatisme. 22 de pacienți au fost internați, iar 18 au beneficiat de intervenții chirurgicale de urgență.
La Spitalul Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco” au ajuns 110 pacienți, 32 cu traumatisme, iar doi au fost spitalizați. La Spitalul Raional Cahul s-au înregistrat 69 de adresări: 56 adulți (24 internați) și 13 copii, dintre care 8 au rămas la tratament staționar.
În total, pe 27 ianuarie, serviciul de urgență a recepționat 2.670 de apeluri. Pe lângă traumatisme, medicii au intervenit în 13 accidente rutiere, au oferit consultații pentru 486 de persoane cu hipertensiune și au examinat 401 copii bolnavi.

