După autodetonarea unei drone maritime descoperite în Portul Civil Constanța, autoritățile române au evacuat preventiv sute de persoane de pe plajele din județele Constanța și Tulcea. Incidentul s-a produs vineri, în jurul orei 10:30, iar accesul către mai multe zone de litoral a fost restricționat din motive de siguranță.
Măsura a fost luată deoarece autoritățile nu exclud posibilitatea existenței altor drone în zona de coastă. Poliția Locală a blocat căile de acces către plajele vizate, iar echipele specializate continuă verificările, transmite agerpres.ro citată de știri.md și LiberNews.md.
În județul Constanța au fost evacuate aproximativ 300 de persoane de pe plaja Costinești, 50 din Tuzla, 355 din Eforie Nord și Eforie Sud, precum și circa 400 de persoane din zonele Mangalia, Saturn-Venus și Cap Aurora.
Și în județul Tulcea au fost dispuse evacuări preventive. Aproximativ 100 de persoane au părăsit plaja din Sulina, iar câte 50 de persoane au fost evacuate din zonele Sfântu Gheorghe și Gura Portiței. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, intervențiile din ultimele două locații sunt încă în desfășurare.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat că restricțiile și măsurile de evacuare vor rămâne în vigoare până la încheierea tuturor verificărilor. Acesta a subliniat că nu poate fi exclusă identificarea altor drone pe litoral.
Potrivit prefectului județului Constanța, Adrian Picoiu, autoritățile caută încă alte trei drone. Explozia a provocat distrugerea unei hale din port și a avariat o navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că drona a fost găsită în apropierea sediului ARSVOM din Portul Civil Constanța și s-a autodetonat în jurul orei 10:30. În urma incidentului nu au fost raportate victime.

