Alegeri pe 28 septembrie: moldovenii din România, chemați la urne

0
85

Pentru scrutinul din 28 septembrie, autoritățile Republicii Moldova vor deschide în România 23 de secții de votare, un număr record peste Prut. Aproximativ 30.000 de alegători moldoveni sunt așteptați la urne, a declarat ambasadorul Victor Chirilă într-un interviu pentru AGERPRES, transmite Recordnews.md cu referire la Moldpres.

La alegerile trecute, inclusiv la referendumul și prezidențialele din 2024, s-a înregistrat o prezență de aproape 31.000 de votanți, în creștere de la 19.000 cu patru ani înainte. „Sper să avem și acum cel puțin 30.000 de participanți”, a subliniat diplomatul.

Secțiile vor funcționa în 14 orașe: București (5), Iași (3), Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara (câte 2), iar la Constanța, Galați, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare, Suceava și Bacău câte una. În premieră, la București se va deschide o secție la Muzeul Țăranului Român, destinată să asigure spațiu și condiții mai bune pentru alegători.

„28 septembrie este o zi decisivă pentru viitorul Republicii Moldova și pentru parcursul nostru european. Îi invit pe toți cetățenii din România, fie stabiliți temporar sau permanent, să participe la vot”, a transmis ambasadorul.

Votul va putea fi exercitat cu buletin de identitate valabil sau cu pașaport moldovenesc, chiar și expirat, dacă nu au intervenit schimbări majore de stare civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.