Agenția de Mediu anunță că, prin Ordinul din 5 mai 2025, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, a fost stabilită o derogare temporară pentru pescuitul scrumbiei de Dunăre în fluviul Nistru. Astfel, pescuitul sportiv, amator și de agrement este permis timp de 24 de zile consecutive, în perioada 9 mai – 1 iunie 2025 inclusiv, doar pe baza unui permis valabil și cu respectarea strictă a condițiilor impuse de autorități.
Potrivit ordinului, pescuitul altor specii de pești sau organisme acvatice rămâne strict interzis în această perioadă, chiar și pentru deținătorii de permise. Autoritățile avertizează că orice abatere de la prevederile legale va fi sancționată conform legislației în vigoare, pentru a preveni afectarea biodiversității și a echilibrului natural al habitatelor acvatice.
Agenția de Mediu îndeamnă toți pescarii amatori să respecte reglementările în vigoare și să contribuie activ la protejarea resurselor naturale.

