Aproximativ 2.400 de locuri finanțate de la buget sunt disponibile în școlile profesionale din Republica Moldova în cel de-al doilea tur al admiterii. Candidații își pot depune dosarele în perioada 20–28 august, după ce, în prima etapă, au fost ocupate circa 70% dintre locurile bugetare planificate.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în primul tur au fost înmatriculați aproape 6.000 de tineri, dintre care 5.829 pe locuri finanțate de stat. În total, admiterea din acest an cuprinde 8.325 de locuri bugetare, repartizate în 46 de instituții și pentru 93 de meserii, transmite LiberNews.md cu referire la IPN.
Pentru unele calificări, toate locurile au fost ocupate încă din prima etapă. Este vorba despre meseriile de lăcătuș la redresarea caroseriilor, operator la fabricarea produselor zaharoase și mașinist la automacara. Un grad de ocupare de peste 90% a fost înregistrat și la calificările de operator în depozite mecanizate și automatizate, electrician-montator rețele de iluminat, electrician-electronist auto și frizer.
În etapa a doua, cele mai multe locuri bugetare sunt oferite pentru calificarea de electrogazosudor-montator – 230. Alte 158 de locuri sunt disponibile pentru cusător în industria ușoară, 119 pentru tencuitor, 97 pentru mecanic auto, 84 pentru bucătar, 83 pentru placator cu plăci, 75 pentru cofetar și 73 pentru brutar. Candidații pot opta și pentru programe din domeniul tehnologiilor informaționale.
Cea mai mare parte a locurilor rămase, respectiv 1.361, se află în instituțiile din centrele raionale și din UTA Găgăuzia. În municipiul Chișinău sunt disponibile 833 de locuri, iar în municipiul Bălți – 302.
Totodată, programele de învățământ dual mai dispun de 591 de locuri. În primul tur au fost ocupate 1.710 dintre cele 2.301 locuri bugetare prevăzute, ceea ce reprezintă o rată de 74,3%. Această formă de învățământ îmbină pregătirea teoretică în cadrul instituției cu instruirea practică desfășurată la întreprindere.
La programele cu o durată de trei ani se pot înscrie absolvenții de gimnaziu care au promovat examenul de absolvire. Programele de doi ani sunt accesibile și elevilor care nu au promovat examenul, în timp ce criteriile de admitere la programele de un an și la cursurile de scurtă durată sunt stabilite separat de fiecare instituție.
Dosarele pot fi prezentate direct la instituția aleasă sau expediate online, prin intermediul platformei e-Admitere. MEC mai precizează că șase instituții asigură condiții adaptate elevilor cu cerințe educaționale speciale. Pentru aceștia, statul oferă o finanțare suplimentară echivalentă cu 40% din costul standard alocat pentru fiecare elev.

