Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar intenționa să exercite presiuni economice asupra Cubei pentru a face economia insulei dependentă de Washington și pentru a facilita o eventuală schimbare la conducerea statului.
Administrația americană și aliații săi analizează posibilitatea înlocuirii actualului președinte al Cubei, Miguel Díaz-Canel, considerat de Washington incapabil să implementeze reformele politice și economice necesare. În acest context, oficiali americani ar fi purtat discuții cu Raul Guillermo Rodríguez Castro, nepotul fostului lider cubanez Raul Castro, transmite Bloomberg citată de point.md și LiberNews.md.
Sursele citate de publicație susțin că acesta este văzut de unii membri ai administrației Trump drept un posibil lider pragmatic, dispus să negocieze acorduri fără a rămâne ancorat în ideologia revoluției promovate de Fidel și Raul Castro.
În același timp, fosta asistentă a secretarului de stat pentru afaceri ale emisferei vestice, Kimberly Breier, a afirmat că Washingtonul nu ar intenționa să recurgă la o intervenție militară, ci ar prefera o tranziție de putere realizată prin negocieri.
Potrivit acesteia, prioritatea administrației americane este menținerea stabilității în regiune, astfel încât eventualele schimbări politice să nu provoace haos, migrație masivă sau avantaje pentru adversarii geopolitici.
Anterior, Donald Trump a declarat că o schimbare de regim în Cuba ar putea avea loc în curând, afirmând că insula „se află în ultimele zile în forma sa actuală”.
De asemenea, publicația USA Today a relatat că autoritățile americane pregătesc un posibil acord economic cu Cuba, care ar putea fi anunțat în perioada următoare. Conform informațiilor apărute în presă, printre scenariile analizate se numără și plecarea din țară a președintelui Miguel Díaz-Canel, în timp ce familia Castro ar putea rămâne pe insulă.
Totodată, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Caroline Leavitt, a declarat că partea cubaneză ar fi interesată de încheierea unui acord cu Statele Unite.

