Guvernul a aprobat astăzi semnarea Aranjamentului administrativ privind aplicarea Acordului de securitate socială dintre Republica Moldova și Republica Slovacă, informează MOLDPRES. Documentul va permite cetățenilor moldoveni care au muncit oficial în Slovacia să primească pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat.
Conform prevederilor aranjamentului, moldovenii vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, indemnizații și pensii pentru dizabilitate rezultate din accidente de muncă sau boli profesionale, precum și pensii de urmaș și alte prestații stabilite prin acord.
„Acest acord creează condiții avantajoase pentru cetățenii noștri care au muncit sau muncesc în Slovacia și intenționează să revină acasă. La atingerea vârstei de pensionare, vor putea primi prestații sociale din ambele state, proporțional cu perioadele de contribuție realizate”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul ședinței de Guvern.
Atât Republica Moldova, cât și Republica Slovacă vor calcula și achita pensiile doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, aplicând principiul proporționalității.
În prezent, Republica Moldova are semnate Acorduri de securitate socială cu 20 de state, dintre care 18 sunt deja în vigoare. Printre acestea se numără România, Bulgaria, Portugalia, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Grecia, Spania și Letonia.

