Un accident feroviar s-a produs aseară în orașul Hamburg, la stația de metrou Billstedt. Un tren fără pasageri, care circula pe linia U2, a lovit o bară de oprire pe linia de acces, iar în urma impactului trei vagoane au sărit de pe șine. Traficul între stații a fost suspendat imediat, informează Bild.
Potrivit primelor date, garnitura ar fi intrat pe o linie înfundată cu viteză excesivă. Mecanicul, aflat în stare de șoc, a fost preluat de echipele medicale și transportat la spital, notează Hamburger Abendblatt. Alte persoane nu au fost rănite, deoarece trenul era gol în momentul producerii incidentului.
În același timp, Hamburger Morgenpost scrie că unul dintre vagoanele deraiate ar fi putut avaria un alt tren care circula pe sens opus. În acesta se aflau 172 de pasageri, care au fost evacuați prin scări de urgență și preluați ulterior de autobuze.
Segmentul de linie va rămâne închis până la finalul zilei, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

