Autoritățile Republicii Moldova au distrus 2.177 de arme de calibru mic și armament ușor în cadrul unui eveniment desfășurat în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi. Acțiunea a fost posibilă datorită sprijinului Uniunii Europene (UE) și al PNUD, prin proiectul regional SEESAC, notează recordnews.md cu referire la moldpres.
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, a subliniat că măsura contribuie la siguranța cetățenilor și reducerea riscurilor transfrontaliere, fiind un exemplu de bune practici în combaterea criminalității.
Reprezentanții UE și PNUD au evidențiat beneficiile acestor inițiative pentru securitatea națională și protecția grupurilor vulnerabile, în special a femeilor afectate de violența armată.
Din 2005, Republica Moldova a distrus peste 13.000 de arme, modernizând și securizând depozitele de armament, cu sprijin financiar de peste 667.000 de dolari.

