În curțile din Chișinău sunt abandonate aproximativ 500 de unități de transport, însă reprezentanții Direcției Generale Mobilitate Urbană (DGMU) estimează că numărul real este mult mai mare. Situația generează nemulțumiri în rândul locuitorilor, mai ales din cauza celor care dețin mai multe autoturisme și le parchează permanent în spațiile comune.
Pentru a găsi soluții în ceea ce privește amenajarea parcărilor și a parcajelor rezidențiale, DGMU propune realizarea unei evaluări a curților și inventarierea unităților de transport.
Șeful Direcției parcări în cadrul DGMU, Sergiu Popovici, a menționat că este o mare problemă cu parcările și parcajele de reședință, iar pentru a asigura organizarea acestora sunt necesare mai multe instrumente, cum ar fi monitorizarea, plata, intervențiile la nivel contravențional și administrativ, transmite IPN.
Autoritățile municipale analizează regulamentele din alte țări, inclusiv România, pentru a introduce modificări în Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor din Chișinău, vizând reglementarea parcărilor de reședință.
Șeful Direcției parcări, Sergiu Popovici, a subliniat necesitatea unei evaluări a unităților de transport parcate în curți, deoarece în prezent nu există restricții privind numărul de mașini pe care un locatar le poate parca într-un spațiu public. De asemenea, există cazuri de ocupare ilegală a terenurilor, unde unii locatari își „rezervă” locuri de parcare sau le amenajează pe spații verzi, încălcând legislația.
Popovici a atras atenția și asupra unor cazuri în care parcările au fost vândute ilegal împreună cu apartamentele, deși terenul aparține municipalității. Odată cu implementarea noului regulament, autoritățile vor evalua situația în curți, elimina ocupările ilegale și vor asigura un acces echitabil la locurile de parcare.
Totodată, regulamentul va include măsuri pentru gestionarea vehiculelor abandonate, însă legislația actuală nu permite administrației locale evacuarea acestora fără acordul proprietarului, a explicat Vladislav Pistol, adjunctul Direcției Generale Mobilitate Urbană.
În prezent, în municipiul Chișinău sunt circa 52 de mii de locuri de parcare. Cele mai multe sunt amenajate în sectorul Râșcani – 13 777 de locuri, în sectorul Ciocana – 11 227 și în sectorul Centru – 10 558 de locuri, notează recordnews.md cu referire la pulsmedia.md.
