Peste 258.000 de buletine de vot vor fi tipărite pentru cele două scrutine din autonomia găgăuză, programate pentru 15 noiembrie. Este vorba de câte 129.390 de buletine de vot pentru alegerea bașcanului și deputaților în Adunarea Populară.
Buletinele vor fi disponibile în trei limbi – română, rusă și găgăuză. Cele mai multe buletine, câte 100.740, vor fi în limba rusă, iar câte 20.500 – în găgăuză. În limba română vor fi tipărite câte 8.150. În 23 octombrie, în baza de date a Registrului de Stat al Alegătorilor figurau 129.179 de cetățeni cu drept de vot domiciliați în regiune.

