Angajații Poliției de Frontieră și ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova au fost retrași din patru puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei. Măsura urmărește reducerea riscurilor generate de atacurile militare din apropierea graniței.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat la emisiunea „Pe Față” de la Moldova 1. că autoritățile discută cu partea ucraineană despre transferarea activității grănicerilor ucraineni pe teritoriul moldovenesc, pentru a permite desfășurarea în continuare a controlului comun.
Retragerea personalului face parte din măsurile de securitate inițiate în septembrie, în urma mai multor incidente înregistrate în Ucraina, în imediata vecinătate a punctelor de trecere a frontierei Republicii Moldova.
În prezent, la punctele vizate, fiecare parte efectuează verificările pe teritoriul propriului stat. Există însă și excepții. La Criva–Mamalîga, grănicerii ucraineni activează deja pe teritoriul Republicii Moldova pentru controlul la ieșirea din țară. Organizarea verificărilor la intrare urmează să fie asigurată.
Potrivit ministrei, pentru două puncte de trecere există deja aranjamente convenite cu autoritățile ucrainene. Pe termen mediu, posibilitatea reorganizării activității ar putea fi examinată și în cazul altor puncte, în funcție de evoluția riscurilor de securitate.
Totodată, continuă amenajarea spațiilor de protecție la punctele de frontieră expuse pericolelor. Acestea vor putea fi folosite atât de polițiștii de frontieră și de angajații vamali aflați în serviciu, cât și de cetățenii prezenți în zonă în eventualitatea unor noi atacuri sau incidente.
Daniella Misail-Nichitin a precizat că, pe lângă amenajarea adăposturilor, este prevăzută și dotarea personalului cu mijloace individuale de protecție.
În acest context, ministra a amintit incidentul din 5 octombrie de la Palanca, când un proiectil a ricoșat într-un autobuz de linie, rănind un angajat al Poliției de Frontieră.

