Ploile de la începutul toamnei au adus primele ciuperci în pădurile Republicii Moldova, iar unii culegători au început deja să le vândă pe marginea drumurilor. Medicii atrag însă atenția că ciupercile culese din natură pot provoca intoxicații grave.
După vara secetoasă, recolta este încă mică, spun culegătorii. Victor Staver, locuitor al satului Condrița, povestește că ciupercile au apărut abia după ultimele ploi. El vinde un coș cu aproximativ 50 de lei și spune că, dacă nu găsește cumpărători, poate reduce prețul până la 30 de lei, transmite LiberNews.md, cu referire la TVR Moldova.
Unii oameni cumpără ciuperci de la vânzători neautorizați, aflați pe marginea drumurilor sau în apropierea piețelor. Alții le evită, de teama unei intoxicații. Potrivit medicilor, primele simptome seamănă adesea cu cele ale unei intoxicații alimentare: greață, vărsături și diaree. Dacă apar după consumul de ciuperci, trebuie apelat imediat Serviciul 112.
Andrei Neburac, șeful Secției Terapie Intensivă a Spitalului „Sfânta Treime”, avertizează că metodele populare de recunoaștere a ciupercilor otrăvitoare, precum folosirea cepei sau urmărirea schimbării culorii, nu sunt de încredere. Medicul recomandă și prepararea termică adecvată a ciupercilor comestibile.
Specialiștii spun că una dintre cele mai periculoase ciuperci întâlnite în pădurile din Republica Moldova este buretele viperei. Poate fi confundat cu specii comestibile și are un miros plăcut, însă conține o toxină letală. Fierberea nu distruge această toxină și nu face ciuperca sigură pentru consum.
Pentru a reduce riscul, oamenii sunt îndemnați să nu consume ciuperci pe care nu le cunosc și să le cumpere doar din magazine sau piețe autorizate.

