Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea pentru gestionarea resurselor de apă ale Nistrului, în condițiile nivelurilor hidrologice extrem de scăzute. Subiectul a fost discutat de premierul Vasile Tofan și ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul întrevederii din 28 iulie.
Cei doi oficiali au accentuat necesitatea unui schimb rapid de informații și a menținerii unui dialog constant între autoritățile celor două țări. Potrivit Guvernului, cooperarea activă va contribui la îndeplinirea obiectivelor incluse în agenda bilaterală, scrie logos-pres.md.
În cadrul discuțiilor a fost abordată și reluarea, până la sfârșitul anului, a activității Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică. În perioada următoare ar urma să fie organizată o întrevedere a copreședinților Comisiei, pentru stabilirea agendei viitoarei ședințe.
Situația de pe Nistru a fost examinată și în cadrul ședinței Guvernului. Premierul Vasile Tofan a precizat că aceasta rămâne dificilă, dar poate fi gestionată, iar instituțiile statului trebuie să fie pregătite pentru o eventuală agravare.
Din cauza cantităților reduse de precipitații în Carpați, nivelul Nistrului a coborât la una dintre cele mai mici valori înregistrate de-a lungul perioadei de observații. Niveluri minime sunt raportate și în rezervoarele hidrocentralei Novodnestrovsk, precum și în lacul de acumulare Dubăsari.
Principala prioritate a autorităților este menținerea alimentării populației cu apă potabilă. Operatorii serviciilor de apă trebuie să-și actualizeze planurile de continuitate, iar administrațiile locale să verifice starea fântânilor, a rezervoarelor și a surselor alternative existente.
O atenție sporită este acordată stației de captare a apei pentru municipiul Chișinău, construită în anii 1960. Premierul a avertizat că aceasta nu va mai putea capta apă dacă nivelul Nistrului va coborî sub pragul necesar funcționării. În acest context, Vasile Tofan a solicitat Primăriei Capitalei să coopereze cu autoritățile centrale, indiferent de divergențele politice.
Dacă situația se va înrăutăți, primele restricții ar putea viza consumul neesențial, inclusiv anumite activități de irigare, procese industriale, spălarea suprafețelor și alte utilizări secundare ale apei. Ministerul Mediului, autoritățile locale și operatorii urmează să informeze populația corect, calm și fără mesaje contradictorii.
Premierul a îndemnat instituțiile centrale și locale să evite panica și să acționeze coordonat și rapid. Guvernul a instituit pe 28 iulie un regim de alertă în domeniul hidrologic, valabil timp de 30 de zile. Totodată, pentru 31 iulie este programată ședința Comisiei moldo-ucrainene pentru Nistru.

