Pregătirea pentru examenul național la matematică a devenit un efort comun pentru sute de elevi din Republica Moldova. În cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Matematica de la egal la egal”, peste 300 de liceeni și-au sprijinit colegii mai mici, aflați la finalul gimnaziului.
Timp de 11 săptămâni, voluntarii au susținut peste 3.000 de ore de mentorat, iar materialele educaționale elaborate în cadrul proiectului au depășit un milion de vizualizări. Inițiativa a arătat că ajutorul oferit între colegi contribuie atât la rezultate mai bune la examen, cât și la creșterea încrederii elevilor în propriile capacități.
În sesiunea de absolvire din acest an, rata de promovare a examenului la matematică a fost de aproape 77%.
Una dintre cele mai implicate voluntare a fost Zinaida Scutaru, elevă la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău, care a oferit 139 de ore de mentorat, notează Noi.md, cu referire la Radio Moldova.
Aflată la a doua participare în campanie, tânăra consideră că proiectul înseamnă mai mult decât pregătirea pentru un examen. Acesta îi apropie pe elevi și îi încurajează să-și împărtășească reciproc cunoștințele.
Potrivit Zinaidei, cea mai mare provocare a fost lipsa de încredere a unor elevi, care spuneau din start că nu știu sau nu pot rezolva exercițiile. În opinia sa, campania nu este doar despre matematică, ci și despre sprijin, curaj și încredere – elemente care pot schimba perspectiva unui copil.

