Asociația „Forța Fermierilor” critică intenția autorităților de a majora cota TVA pentru producția agricolă și avertizează că măsura ar putea afecta grav fermierii micro, mici și mijlocii. Reacția vine după o întâlnire dintre reprezentanții organizațiilor agricole și ministrul Finanțelor, în cadrul căreia oficialul ar fi reconfirmat poziția Guvernului privind modificarea TVA-ului în agricultură.
Potrivit asociației, Republica Moldova a mai aplicat de două ori un model similar, în perioada guvernelor conduse de Vasile Tarlev și Vlad Filat, când cota TVA a fost majorată, iar diferența dintre 20% și 8% urma să fie rambursată agricultorilor. Ulterior, susține organizația, autoritățile au revenit la cota redusă după ce au recunoscut că măsura nu a avut efectele așteptate, transmite rupor.md.
„Forța Fermierilor” afirmă că sectorul agricol traversează deja o perioadă dificilă și avertizează că mulți producători nu ar putea face față unei noi poveri fiscale.
Asociația atrage atenția și asupra faptului că în multe state ale Uniunii Europene pentru sectorul agroalimentar se aplică cote reduse sau chiar zero TVA, în special pentru produsele alimentare de bază. Potrivit organizației, Danemarca ar fi singura țară europeană fără o cotă redusă pentru astfel de produse.
Reprezentanții fermierilor susțin că producătorii mici și mijlocii vor întâmpina dificultăți în transferarea majorării TVA în prețurile finale ale produselor, iar impactul principal al măsurii va fi suportat chiar de agricultori.
În opinia asociației, majorarea TVA ar putea favoriza extinderea economiei tenebre în agricultură, falimentarea fermierilor mici, scumpirea unor produse agroalimentare și creșterea cheltuielilor bugetare pentru rambursarea TVA către marii exportatori.
Totodată, „Forța Fermierilor” precizează că nu se opune ideii de unificare a TVA în domeniul agroalimentar, însă consideră că eventualele modificări nu trebuie să ducă la falimentarea producătorilor locali din mediul rural.

