Ministerul Sănătății ar putea renunța la repartizarea obligatorie a tinerilor medici în sate

Date:

Obligația tinerilor specialiști din domeniul medical de a activa în localitățile rurale ar putea fi eliminată. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, după ședința Guvernului din 6 mai.

Potrivit oficialului, actualul sistem de repartizare obligatorie nu dă rezultatele așteptate și, în multe cazuri, duce la pierderea cadrelor medicale. În prezent, absolvenții care refuză să lucreze în localitățile în care sunt repartizați de stat sunt obligați să restituie costul studiilor de rezidențiat.

Ministrul susține însă că activitatea în raioane ar trebui să fie o alegere voluntară, nu o obligație, mai ales în cazul tinerilor care au deja familie sau locuință stabilită în altă parte.

Datele Curții de Conturi arată că, în ultimii cinci ani, 38 de tineri specialiști au plecat din 18 spitale raionale înainte de expirarea termenului obligatoriu de cinci ani. În aceste cazuri, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat este de aproximativ 4 milioane și jumătate de lei.

Amintim că, începând cu anul 2024, autoritățile au înăsprit regulile pentru medicii și farmaciștii care au studiat la buget, obligându-i să activeze timp de cinci ani în localitățile unde sunt repartizați.

În același timp, statul a majorat sprijinul financiar pentru tinerii specialiști. Indemnizația unică a crescut de la 120 de mii la 250 de mii de lei, iar cei care aleg să lucreze în raioane beneficiază și de compensații pentru chirie și cheltuielile la energie.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: