Începând cu acest an, copiii cu dizabilități din R. Moldova ar putea beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei

Date:

Începând cu acest an, copiii cu dizabilități din R. Moldova ar putea beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei, care va fi acordat de 1 iunie, conform unei inițiative legislative susținute de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

Sprijinul ar urma să fie acordat fără a fi necesară completarea unei cereri, se arată într-un comunicat al Guvernului. În total, de plata anuală vor beneficia peste 13 mii de copii cu vârsta de până la 18 ani. 

„Această plată anuală este gândită ca un sprijin universal pentru toate familiile care cresc copii cu dizabilități, indiferent de localitatea în care trăiesc sau de situația lor socială. Ne-am dorit un mecanism simplu, clar și accesibil, fără drumuri inutile și fără birocrație excesivă. De aceea, aceste plăți vor fi oferite proactiv, automat din oficiu, fără necesitatea de a depune vreo cerere suplimentară”, a spus Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Conform Executivului, alocația socială de stat pentru persoanele cu dizabilități până la 23 de ani constituie astăzi 2448 de lei lunar, față de 857 de lei în 2020. De asemenea, persoanele care îngrijesc copii cu dizabilități severe beneficiază de alocații pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, iar cuantumul acestora constituie peste 2600 de lei lunar. 

Totodată, este în proces de elaborare Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2026-2030, care urmează „să crească accesibilitatea și eficiența sistemului de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor”.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: