Autoritățile de la Chișinău pregătesc măsuri legislative pentru a împiedica eschivarea condamnaților de la executarea pedepselor prin refugierea în regiunea transnistreană. Inițiativa aparține Ministerului Justiției, care lucrează la un proiect de lege menit să limiteze astfel de situații.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a declarat că a fost creat un grup comun de lucru, din care fac parte instituții de aplicare a legii și structuri de investigație. Proiectul urmează să fie transmis spre avizare, iar autoritățile mizează pe introducerea unor mecanisme noi de constatare, informare și monitorizare, pentru a preveni fuga persoanelor condamnate, transmite LiberNews.md cu referire la Radio Moldova.
Potrivit organelor de drept, în regiunea transnistreană s-ar afla mai multe persoane condamnate. Printre acestea se numără fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la MAI, dar și fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, care a primit o sentință de 12 ani de detenție.
De asemenea, în primăvara anului trecut, foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au părăsit teritoriul controlat de autorități înainte de pronunțarea sentințelor, fiind ulterior condamnați la 12 și, respectiv, șase ani de închisoare, în dosare ce vizează finanțarea ilegală a partidelor asociate grupării „Șor”.
Un alt caz este cel al fostului polițist Ion Perju, condamnat la 10 ani de închisoare pentru moartea lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din 7 aprilie 2009. Acesta s-a ascuns ani la rând peste Nistru, fiind dat în urmărire în 2015, și a fost reținut abia în septembrie 2025, în urma unor percheziții efectuate la persoane afiliate grupării „Șor”.
Totodată, fostul deputat Constantin Țuțu, condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență și escrocherie, s-a aflat o perioadă în regiunea transnistreană înainte de a fi încarcerat la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Autoritățile consideră că noul cadru legal ar putea reduce aceste practici și ar contribui la asigurarea executării pedepselor.

