Piața imobiliară traversează o perioadă de declin accentuat, după ce numărul tranzacțiilor din primul trimestru s-a redus cu aproape 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor, în Chișinău și suburbii au fost vândute doar 623 de apartamente, comparativ cu 2.884 în anul precedent, transmite LiberNews.md cu referire la tv8.
Specialiștii explică această scădere prin nivelul ridicat al prețurilor. În prezent, costul mediu pe metru pătrat a ajuns la aproximativ 1.720 de euro, iar în ultimii doi ani prețurile au crescut într-un ritm mai rapid decât veniturile populației.
„Cetățenii nu reușesc să țină pasul cu astfel de prețuri. Același lucru este valabil și pentru diasporă, aceasta nu mai consideră piața imobiliară la fel de atractivă ca acum 5–7 ani”, a explicat expertul în imobiliare Victor Cernomorcenco.
În același timp, Consiliul Concurenței analizează modul în care comisioanele agențiilor ar putea influența prețurile locuințelor. Reprezentanții din domeniu resping însă această ipoteză.
„Comisioanele au rămas aceleași. Prețul îl stabilește proprietarul”, afirmă directorul agenției imobiliare Iurie Sopivnic.
Accesul la locuințe devine tot mai dificil. Pentru achiziția unui apartament de 60 de metri pătrați, un locuitor obișnuit ar trebui să economisească aproximativ 11 ani. În aceste condiții, pentru mulți tineri, cumpărarea unei locuințe rămâne inaccesibilă chiar și prin credit ipotecar.
„Dacă luăm în considerare o familie obișnuită de doi membri, un venit se duce pe cheltuielile curente și chirie, iar celălalt se economisește pentru achiziția locuinței. Pentru comparație, acum 4–5 ani, pentru cumpărarea aceluiași apartament era suficient aproximativ 8,5–9 ani”, a precizat Cernomorcenco.
Pentru a stimula piața, autoritățile au propus anterior scoaterea la vânzare a unor terenuri de stat din suburbii, destinate construcției de locuințe. Deocamdată însă, această inițiativă nu a fost aprobată de Guvern.

