Liderii Uniunii Europene nu au ajuns la un consens privind acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Deși majoritatea statelor membre susțin deblocarea fondurilor, Ungaria și Slovacia s-au opus deciziei.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Budapesta nu va susține nici aprobarea acestui ajutor financiar, nici alte inițiative în favoarea Kievului. Potrivit acestuia, o eventuală schimbare de poziție ar depinde de reluarea tranzitului de petrol prin conducta „Drujba” de către Ucraina, transmite Delo.ua cu referire la Bloomberg, citate de point.md și LiberNews.md.
La rândul său, Slovacia a condiționat sprijinul de accesul experților săi la segmentul avariat al conductei, pentru a evalua situația la fața locului.
Reacțiile liderilor europeni nu au întârziat să apară. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a calificat poziția celor două state drept inacceptabilă, subliniind că aceasta contravine principiilor de cooperare și bună-credință care stau la baza Uniunii Europene.
Referindu-se la situația conductei „Drujba”, Costa a menționat că Ucraina și-a reafirmat angajamentul de a respecta obligațiile asumate față de UE. Președintele Volodimir Zelenski a dat asigurări privind menținerea livrărilor de resurse energetice și consolidarea cooperării cu blocul comunitar.
Pe 17 martie, Uniunea Europeană a propus Ucrainei sprijin tehnic și financiar pentru reparația conductei, ofertă care a fost acceptată de Kiev.
Totodată, mai mulți lideri europeni, inclusiv din Finlanda și Suedia, și-au exprimat nemulțumirea față de poziția Ungariei, considerând că aceasta reflectă utilizarea politicii externe în scopuri electorale interne.

