Linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești – Chișinău, cunoscută și drept Linia Independenței Energetice, ar putea fi pusă în funcțiune în iunie 2026. Potrivit unor estimări ale surselor guvernamentale citate de jurnaliștii de la Europa Liberă, în această săptămână autoritățile urmează să discute cu companiile contractante pentru a stabili calendarul final al lucrărilor.
Proiectul este considerat unul dintre cele mai importante pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, fiind comparat ca importanță cu gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. Noua linie de înaltă tensiune va permite transportul energiei electrice din România direct spre capitală, fără a mai depinde de traseele care trec prin Ucraina și regiunea transnistreană, transmite LiberNews.md cu referire la europalibera.org.
Lucrările de construcție au început în aprilie 2024, după ceremonia oficială de lansare desfășurată la sfârșitul lunii martie la Congaz. Conform unui comunicat oficial, în noiembrie 2025 gradul de realizare al proiectului ajunsese la 99%.
Cu toate acestea, infrastructura nu a putut fi testată și pusă sub tensiune la termenul planificat inițial. Întârzierile au fost provocate atât de condițiile meteorologice din timpul iernii, cât și de lucrările de modernizare la Stația Electrică Chișinău, care nu au fost finalizate conform graficului.
Inițial, autoritățile estimau că linia electrică va deveni operațională până la sfârșitul anului 2025. Într-un interviu acordat în octombrie 2023, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, sublinia că proiectul este unul complex și necesită timp pentru a fi realizat.
„Este un proiect de infrastructură enorm și, din păcate, nu poate fi construit într-un timp mai scurt”, declara atunci șefa statului, menționând că finalizarea lucrărilor era planificată pentru sfârșitul anului 2025.
Costul construcției liniei electrice se ridică la aproximativ 27 de milioane de euro, fondurile fiind alocate în cadrul unui program mai amplu finanțat de Banca Mondială.
Infrastructura are o lungime totală de 157 de kilometri și este susținută de 507 piloni, cel mai înalt dintre aceștia atingând aproape 50 de metri. Greutatea totală a structurii depășește 10.000 de tone, fiind comparabilă cu cea a Turnului Eiffel din Paris.
Autoritățile consideră că, odată cu punerea în funcțiune a acestei linii electrice, Republica Moldova va face un pas important spre consolidarea independenței energetice și integrarea sistemului electroenergetic național în rețeaua europeană.

