Aproximativ 600 de salariați ai întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM) rămân în concediu forțat, iar măsura a fost extinsă până la finalul lunii martie.
Directorul general al companiei, Serghei Cotelinic, a explicat că hotărârea a fost determinată de faptul că volumul transporturilor de marfă nu a ajuns la nivelul estimat inițial, transmite rupor.md.
Potrivit acestuia, persoanele aflate în șomaj tehnic sunt din rândul personalului administrativ, în timp ce angajații implicați direct în procesul de transport și-au continuat activitatea fără întrerupere. Totodată, cei trimiși în concediu forțat activează după un regim special, fiind convocați la muncă în funcție de necesitățile întreprinderii.
Este a doua oară când CFM decide prelungirea acestei măsuri, aplicată inițial începând cu data de 22 decembrie. Pe perioada șomajului tehnic, salariații primesc 55% din salariu.