Peste 604 mii de persoane au apelat anul trecut la serviciile agențiilor de turism din Republica Moldova, cu aproximativ 9% mai mult comparativ cu anul precedent. Creșterea a fost determinată în special de majorarea cu 34% a numărului de vizitatori străini, majoritatea fiind excursioniști de o zi, veniți pentru odihnă și agrement.
Cei mai mulți turiști străini au sosit din România și Italia, iar durata medie a sejurului a crescut până la 4,6 zile. În același timp, moldovenii care au ales să călătorească peste hotare au preferat, în principal, Turcia, Bulgaria și Egiptul, durata medie a vacanței fiind de 6 zile, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Potrivit datelor BNS, turismul intern a însumat 111,8 mii de persoane, înregistrând o creștere de 22,5% față de 2024, iar turismul receptor a ajuns la 90,5 mii de persoane.
BNS mai precizează că excursioniștii au constituit aproximativ trei sferturi din totalul vizitatorilor, cele mai multe deplasări fiind organizate de agențiile din Chișinău, precum și din zona de centru și sud a țării.
Totodată, veniturile agențiilor de turism și ale tur-operatorilor au crescut cu peste 11%, depășind 5 miliarde de lei.

