Valorile de rezistență, demnitate și solidaritate ale poporului ucrainean au fost omagiate la Chișinău, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Unității Naționale a Ucrainei, organizat într-un moment în care aceste principii definesc lupta și identitatea națională a Ucrainei, informează MOLDPRES.
La manifestare au participat reprezentanți ai autorităților, membri ai corpului diplomatic, ai organizațiilor internaționale și ai comunității ucrainene din Republica Moldova, reconfirmând sprijinul constant pentru statul vecin.
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, a vorbit despre importanța simbolică a acestei zile. Potrivit diplomatului, în condițiile războiului pentru independență, unitatea capătă o semnificație aparte, iar viitorul poate fi construit doar prin solidaritate, sprijin reciproc și responsabilitate zilnică, nu doar prin declarații.
Evenimentul s-a desfășurat la Agenția Relații Interetnice și a inclus inaugurarea primului stand ucrainean permanent cu profil cultural și educațional, realizat cu sprijinul Ambasadei Ucrainei la Chișinău.
Proiectul, inițiat de Olena Prysiajnîuk, fondatoarea organizației „International Impact Center”, oferă vizitatorilor o imagine amplă asupra istoriei, patrimoniului și valorilor Ucrainei, prin intermediul obiectelor de artă tradițională, al cărților și al materialelor informative bilingve.
„Acest stand reflectă parcursul poporului ucrainean din trecut până în prezent și pune în lumină forța spirituală, libertatea, demnitatea și reziliența culturală”, a subliniat Olena Prysiajnîuk.
Mesaje de solidaritate au fost transmise și de reprezentanții instituțiilor publice, care au amintit relațiile strânse dintre cele două popoare. A fost menționat faptul că sute de mii de moldoveni și români trăiesc în Ucraina, iar peste 200 de mii de cetățeni ucraineni se află în prezent în Republica Moldova, dovadă a legăturilor puternice dintre comunități.
Programul a fost completat de un recital susținut de cvartetul de coarde „Creative”, cu lucrări semnate de compozitorii ucraineni Mykola Leontovych și Myroslav Skoryk. Totodată, invitații au primit suveniruri realizate în stilul picturii tradiționale Petrykivka, simbol al culturii ucrainene.
Participanții au avut ocazia să descopere și platforma digitală Ukraїner, disponibilă în 13 limbi, care prezintă patrimoniul cultural, istoric și artistic al diferitelor regiuni ale Ucrainei.
Ziua Unității Naționale a Ucrainei este marcată anual pe 22 ianuarie și comemorează actul istoric din 1919, când a fost proclamată unirea dintre Republica Populară Ucraineană și Republica Populară Ucraineană de Vest.





