Potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, la data de 31 decembrie 2025, în Sistemul Informațional „Asigurarea obligatorie de asistență medicală” (AOAM) figurau 74 500 de cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană, transmite LiberNews cu referire la comunicatul de presă oferit de Guvernul Republicii Moldova.
Din numărul total, 61 851 de persoane erau asigurate de Guvern, dintre care 36 252 sunt copii cu vârsta de până la 18 ani. Alte 2 582 de persoane și-au achitat individual prima de asigurare medicală, iar 10 067 de cetățeni erau angajați în entități economice înregistrate în Registrul de Stat al Republicii Moldova.
La sfârșitul anului 2025, pe listele medicilor de familie din instituțiile medico-sanitare care oferă asistență medicală primară în cadrul AOAM erau înscrise 50 421 de persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană. Dintre acestea, 29 060 aveau statut de persoane asigurate, iar 21 361 erau neasigurate.
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, conform datelor din sistemul informațional „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”, 8 283 de persoane din raioanele de est ale Republicii Moldova au beneficiat de articole medicale compensate. Valoarea totală a plăților efectuate din fondurile AOAM a constituit 23,15 milioane de lei.
Structura cheltuielilor arată că cele mai solicitate au fost medicamentele destinate tratamentului afecțiunilor cronice cu impact major asupra sănătății populației, în special pentru bolile cardiovasculare și diabetul zaharat.
Totodată, pe parcursul anului 2025, în cadrul a 63 de prestatori de servicii medicale spitalicești au fost tratate 6 456 de cazuri, pentru care a fost alocat un buget total de 119,48 milioane de lei. Prin intermediul programelor speciale de tratament, pacienții au beneficiat de servicii de cardiologie intervențională, intervenții pentru protejarea aparatului locomotor, chirurgie endovasculară, implanturi și alte proceduri, toate finanțate din fondurile AOAM.
Autoritățile subliniază că asigurarea accesului egal la servicii medicale esențiale pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de domiciliu — inclusiv pentru locuitorii din stânga Nistrului și municipiul Bender — contribuie semnificativ la protejarea sănătății și a vieții populației, la respectarea dreptului la sănătate și la consolidarea coeziunii sociale.