Numărul studenților a crescut cu 7% în anul universitar 2025–2026

0
104

Pentru anul universitar 2025–2026, în universitățile din țară au fost admiși 21.052 de studenți (15.925 la licență și 5.127 la master), în creștere cu 7% față de anul precedent, transmite MOLDPRES.

Ministerul Educației explică această evoluție prin investițiile masive din ultimii ani – peste 500 mil. lei pentru modernizarea universităților și circa 93 mil. lei pentru căminele studențești – și prin campania națională „Învață în Moldova”, care a implicat peste 7.000 de elevi și zece târguri educaționale.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la ASEM și UTM (+18% fiecare), urmate de USM (+14%). Universitățile de profil – USMF „Nicolae Testemițanu” și AMTAP – au raportat creșteri de 4–5%, iar ULIM cu 10% în rândul instituțiilor private.

După primele două etape de admitere, au fost ocupate 89% dintre locurile la licență și 94% dintre cele bugetare la master. În etapa a treia (1–26 septembrie) mai sunt disponibile 575 de locuri la licență – în special la Științe ale educației (399), Științe fundamentale (89), Agricultură (68) și Servicii de securitate (59) – și 179 la master.

Ministerul subliniază că șase universități din Republica Moldova dețin acreditare internațională, iar diplomele sunt recunoscute pe plan global, ceea ce crește atractivitatea studiilor în țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.