35 de ani de suveranitate: expoziție și marș comemorativ la Chișinău

0
83

La 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, la Președinție a fost vernisată o expoziție foto care readuce în prim-plan atmosfera plină de speranță a acelor vremuri. Imaginile surprind oameni care, prin curajul lor, au crezut într-un viitor mai bun pentru Republica Moldova.

Tot în acest context aniversar, Președinta Maia Sandu îi invită pe cetățeni să participe la Marșul Suveranității, ce va avea loc luni, 23 iunie 2025. Evenimentul marchează trei decenii și jumătate de la proclamarea suveranității și își propune să celebreze curajul celor care au deschis drumul spre independență.

Participanții sunt așteptați la ora 19:00, la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, situat pe strada Alexei Mateevici din Chișinău.

„Vă invit la Marșul Suveranității, pentru a celebra curajul înaintașilor noștri și aspirația noastră comună de a trăi liber și demn în Moldova”, a transmis Președinta Maia Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.